Școala din satul francez Crets en Belledonne de la poalele Alpilor, are printre elevi oițele Saute-Mouton, Baaaaah-Bęte şi Panurge, scrie AFP.

Decizia înscrierii oilor a venit după ce în luna martie, școala a anunțat că urmează să închidă una dintre cele unsprezece clase ale sale după ce numărul elevilor a coborât de la 266 la 261.

„Aici sunt copii în dificultate, însă educaţia naţională nu este preocupată de argumentele din teren, ci doar la cifre”, a declarat Gaëlle Laval, membră a unei organizaţii de părinţi şi una dintre organizatorii evenimentului.

Drept urmare, marți dimineață, un fermier local a mers la școală cu aproximativ 50 de oi însoţite de câinele său, iar cincisprezece dintre acestea – cu certificate de naştere – au fost înscrise „oficial”, în prezenţa elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice.

”Cu aceasta nu ar trebui să mai avem închiderea” clasei, a declarat zâmbind or…

Citeste mai mult pe ZiarulTop.ro