Condițiile de accesare a unui credit cogarantat de către stat nu au fost modificate, iar cei interesați pot merge cu…

Condițiile de accesare a unui credit cogarantat de către stat nu au fost modificate, iar cei interesați pot merge cu…
Cand vine iarna marea noastra problema, doamnelor, este ca racim destul de des. Raceala poate sa apara in viata noastra…
Reprezentanții companiei dezvoltatoare estimează că, până la finalizarea acestei locuințelor, majoritatea vor fi fost deja contractate. Compania Impact Developer &…
Piața imobiliară locală va continua să crească în 2020 pe toate segmentele, însă într-un ritm ceva mai lent comparativ cu…
Potrivit statisticilor oficiale, valorile de tranzacționare din România au consemnat cea mai mică creștere la 12 luni dintre țările central-est…
Când vine vorba de construcția de locuințe noi în București, cea mai mare provocare este aceea de a găsi o…
Visezi la o locuință nouă, modernă, într-o zonă liniștită, dar nu departe de centrul Capitalei? Ansamblul ARBO Residence, din Mogoșoaia,…
Atunci cand inviti o colega in oras, poate fi un moment destul de stresant. Nu vrei sa fii insistent, dar…
Potrivit estimărilor unei mari companii de consultanță, 30% din tranzacțiile cu locuințe noi de pe piața bucureșteană NU se fac…
În capitala Transilvaniei, valoarea medie de achiziție pentru un apartament a ajuns la 1.712 euro pe metru pătrat util Pe…