Deși apartamentele nemobilate sunt mai ieftine, cele mobilate reprezintă, însă, soluția cea mai facilă pentru studenți
Pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților, chiriile apartamentelor din marile centre universitare tind, în general, să se majoreze la început de toamnă (față de perioada de vară).

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă, datele Imobiliare.ro arată că în prima jumătate din septembrie 2019 chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, două și trei camere (construite până în anul 2000) au consemnat, în general, majorări mai mici de 10% – singura excepție de la „regulă” fiind reprezentată de locuințele tricamerale din Iași. De menționat este că, pe unele segmente de piață, pretențiile proprietarilor se situează, în medie, la același nivel ca anul trecut. Ca și în materie de vânzări, Cluj-Napoca continuă să ocupe primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri medii solicit…

Citeste mai mult pe ZiarulTop.ro

Leave a comment